Cui îi e frică de Google? - partea I-a

Aş putea să mă definesc destul de uşor ca fiind un "google freak". Mi-a plăcut google de la început, pe când cei mai mulţi nici nu ştiau cu ce se mănâncă yahoo. Am stat cu ochii pe ei şi am prins în stadiu de alpha sau beta cam tot ce lansau. Şi acum sunt cu ochii pe labs.google.com să văd cu ce se mai îndeletnicesc.

Mi-a plăcut dintotdeauna la ei simplitatea, viteza şi faptul că au ţinut totul gratuit (mă rog, aproape totul). Aşa sunt de hooked on google că am muşcat până şi farsa de 1 aprilie, pe care o găsiţi aici, şi am început să le povestesc prietenilor despre minune. (stupid)

Dar post-ul ăsta nu este despre cât de fantastic e google. Încep să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să începem să ne temem puţin de google. Şi chiar nu vreau să par paranoic, pentru că nu-mi stă-n fire. Însă am citit în ultima vreme o serie de articole care mă pun niţel pe gânduri.

Cu ceva ani în urmă probabil aţi văzut filmul The Net, cu Sandra Bullock. Mai sunt şi altele de acest gen, nu ştiu de ce l-am ales tocmai pe ăsta, mi-a venit primul pe chelie. Filme în care o anume companie sau organizaţie ştiu totul despre o persoană, de la chestiuni legate de afacerile pe care le desfăşoară, la prieteni, asociaţi şi lucruri foarte private. Mi se păreau atunci foarte SF (dacă SF-ul poate fi "foarte").

Ei, astăzi lucrurile nu sunt la fel de "foarte" SF. De ce spun asta? Dacă aveţi un cont gmail, daţi un click pe acest link, ca să vedeţi cam ce ştie google despre voi. Şi asta e doar istoria căutărilor pe google. Însă citeşte acest articol ca să vezi cam câte date poate strânge google despre un utilizator. Froogle ştie ce cumperi, youtube ştie ce publici şi ce vizualizezi, ce comentarii scrii, image search ce imagini cauţi etc.

Nu spun că google este un monstru care ne va urmări pe toţi şi ne va ataca identităţile. Însă ideea e că poate. Dacă ar vrea să scoată un profil complet al unui anume individ, ar putea să aibă o sumedenie de date extrem de relevante.

Pe lângă asta, Google a început de ceva vreme să devină un mastodont care atunci când intră pe o piaţă, o domină din start. Circulă o serie de zvonuri mai mult sau mai puţin confirmate despre intrarea google pe piaţa telecomunicaţiilor fixe şi mobile, prin achiziţia masivă a unor importante trasee de dark fiber, apoi pe piaţa de hardware prin lansarea unor telefoane mobile cu brandul lor, şi nu în ultimul rând un sistem de operare.

va urma...

Beteag

Am văzut zilele astea SiCKO, ultimul film al lui Michael Moore, ceea ce vă doresc şi vouă (să-l vedeţi, nu să vă betegiţi, Doamne fereşte, pe unde vă umblă mintea).

Cine cunoaşte celelalte două filme ale lui Moore, Bowling for Columbine şi Fahrenheit 9/11, probabil a reuşit să downloadeze SiCKO deja, pentru că a apărut pe torente cu mult timp înainte de lansarea sa în cinematografele din State pe 29 Iunie.

Ca şi celelalte filme ale lui, şi acesta este cel puţin la fel de incomod pentru administraţia Americană. Moore îndrăzneşte să-şi bage nasul într-unul dintre cele mai rău mirositoare domenii ale Americii corporatiste, şi anume în sistemul de asigurări de sănătate.

Ceea ce spune el în câteva cuvinte este: "Dacă vrei să rămâi sănătos în America, fă bine şi nu te îmbolnăvi!"

Moore prezintă o serie de cazuri absolut stupide în care megacompaniile de asigurări au respins cererile unor pacienţi îndreptăţiţi la servicii medicale. Ştiu că mulţi vor spune că nu se întâmplă de obicei aşa. Cunosc şi eu cazuri clare în care sistemele de asigurări de sănătate au funcţionat aşa cum trebuie, decontările s-au făcut la timp şi totul a fost ok. Şi sunt sigur că sunt multe astfel de cazuri, nimeni nu contestă. Însă ce vrea să spună Michael Moore în acest film este că sunt mii şi mii de oameni cu probleme reale, cancere, boli grave, care sunt anunţaţi că afecţiunea de care suferă nu este acoperită de către asigurarea la care au contribuit o viaţă întreagă.

Filmul este deprimant pentru cetăţenii americani. Este imposibil să rămâi impasibil la relatările unor oameni ca noi, pe care până acum poate mulţi dintre noi, românii care nu au reuşit să vadă şi faţa întunecată a vestului, îi consideram norocoşi, favorizaţi, cetăţenii unei împărăţii de vis.

Moore face comparaţie cu sistemele de asigurări de sănătate din alte state, cum ar fi Canada, Franţa, Marea Britanie şi chiar Cuba! Balanţa nu înclină deloc în favoarea americanilor.

Îmi place ce spune el la un moment dat în film: "Nu suntem un nişte oameni mai buni sau mai răi ca alţii, ştim să ne ajutăm reciproc la nevoie, însă iată că sistemul nostru de asigurări de sănătate a intrat pe mâna câtorva multimiliardari care dictează cine trăieşte şi cine moare."

Nu vreau să dezvălui prea mult din film, şi adevărul e că nici nu ştiu cum aş putea să o fac, însă partea a doua a filmului merită toţi banii. Nu o pierdeţi.

Un ultim gând: Poate nu eşti curios de sistemul de asigurări de sănătate din Statele Unite, poate zici că nu-ţi pasă de americani, ei cu problemele lor, noi cu ale noastre. Însă ceea ce cred eu este că ar trebui să vedem cu toţii acest film. Nu se ştie când ne vor pune în faţă un referendum în care va trebui să dăm cu ştampila că dorim să privatizăm sistemul de asigurări de sănătate. Măcar să o facem în cunoştinţă de cauză.

Până atunci, faceţi bine şi nu vă îmbolnăviţi, că nici la noi nu e roz.

P.S.: CNN s-a pus să verifice datele şi cifrele despre care vorbeşte Moore în film şi au descoperit cu oarecare surprindere că ele sunt reale. Printre acestea, faptul că 50 milioane de americani sunt neasiguraţi, iar 18.000 dintre ei mor în fiecare an datorită faptului că nu beneficiază de asigurări de sănătate. Sursa aici.

Graniţa fermecată

După ce am auzit tot felul de zvonuri cum că în Ungaria s-ar găsi aproape în fiecare sat necăjit câte un ştrand de toată frumuseţea, iar în oraşele ceva mai răsărite adevărate aqua-park-uri, am decis să verific pe pielea mea, la propriu, aceste zvonuri fantasmagorice.
Şi ce am descoperit? Am parcat în primul sat după graniţă, după unii cică ar fi cel mai sărac sat din Ungaria, din care lumea se cam mută mai spre vest. Parcarea, plină de maşini cu numere de România. Ştrandul, 85-90% români. Curat, întreţinut, frumos, verdeaţă, apă curată, lume multă.
Întrebarea mea este ce aparate au pus ăştia la graniţă de îi schimbă pe români la intrarea în ţara lor? Adică de ce dintr-o dată românul nostru neaoş nu mai aruncă pe jos, nu mai pune manele pentru toată lumea, nu mai împrospătează bazinele cu fluidele proprii (pentru că, credeţi-mă, se simte diferenţa).
Dacă nu ne fac ăştia nici un fel de vrăji la graniţă, înseamnă că răspunsul tre să fie altundeva. O variantă ar fi că se face o selecţie, şi anume vin aici cei cu maşină şi cu bani (e undeva echivalentul a 7.5 RON intrarea). Nu prea cred în varianta asta, pentru că elimină doar boschetarii, în rest nimeni nu a demonstrat că cei cu bani sunt dintr-o dată şi bine crescuţi.
O altă variantă e că atunci când ceva e curat şi frumos, îţi vine mai uşor să-l păstrezi curat şi frumos.
Şi în fine, o a treia, legată de a doua, este că administratorii ştrandului păstrează totdeauna o curăţenie exemplară, în care micile excepţii trec neobservate şi remediate prompt.

Aştept opinii. Aştept şi provincia, dacă e musai.

Hello cruel world

Iacătă că m-am pus şi eu pe blogat, nu de alta, dar m-a impulsionat bunul meu prieten de la răcitor, pe numele lui Apolodor, fie-i gheaţa netedă.
De ce elucubraţii? Pentru ca sună savant şi pentru că ce-oi scrie eu p-acilea n-o să aibă nici o linie logică. Cel puţin nu-mi propun aşa ceva, dar cine mai ştie, cu teoriile astea ale haosului, s-ar putea să iasă ceva cu totul logic şi coerent.